miercuri, 6 iulie 2011

O primire regală pentru Nole

             Numărul 1 în clasamentul ATP şi campionul de la Wimbledon , sârbul Novak Djokovic(foto stanga) , a fost întâmpinat cu o primire fastuoasă la întoarcerea lui de luni , în Serbia.
            El a fost onorat în oraşul său natal de prezenţa a aproximativ 100,000 de fani  , adunaţi special pentru a-l primi în campusul Parlamentului.Traficul s-a oprit pe autostradă , suporterii oprindu-şi maşinile pentru a-l saluta pe Nole , în drumul său spre centrul oraşului.Într-un final , acesta a ajuns la locul stabilit şi a fost invitat pe o scenă special amenajată.Acolo , urmat de familia sa , Djokovic , ţinând în mână o replică a splendidului trofeu din capitala Angliei , le-a spus mulţimii practic în delir :

 "Este aproape de necrezut , şi vă voi rămâne îndatorat toată viaţa pentru seara aceasta , deoarece aţi reuşit să o faceţi cea mai importantă din viaţa mea !"



 "A sosit timpul să-mi împărtăşesc emoţiile cu voi şi tot ceea ce pot să spun este că sunteţi cei mai grozavi din întreaga lume , deoarece doar fanii sârbi pot da o petrecere ca şi aceasta.Trofeul acesta vă este dedicat vouă , este dedicat Serbiei.Şi , nu în ultimul rând , cu ajutorul echipei mele vă promit că vom face tot ce ne stă în putinţă să-l recucerim."


          Nole se îndreaptă spre Halmstad , Suedia , pentru apărarea trofeului din Cupa Davis ,  în sfertul de finală contra Suediei din acest weekend.

marți, 5 iulie 2011

Roger Federer , pregatit pentru revenirea in Cupa Davis !

          Dorind sa lase in urma infrangerea suferita in sferturile de finala ale turneului de la Wimbledon , un meci in care a avut 2-0 la seturi , in fata francezului Jo-Wilfried Tsonga , campionul elvetian(foto stanga) isi va conduce echipa in confruntarea cu Portugalia din Cupa Davis.Numarul 3 mondial a postat pe pagina sa de facebook o poza declarand :
"In Berna , petrec un timp minunat alaturi de echipa si chiar astazi , deunazi ne-am plimbat prin centrul acestui oras superb“
              Regele sportului alb ( cum este considerat de multi ) reprezinta Elvetia in aceasta competitie pentru prima data din Septembrie 2009 , cand si-a ajutat colegii , obtinand o victorie cu scorul de 3-2 la general impotriva Italiei.Tara cantoanelor a fost retrogradata din grupa mondiala in 2010 , iar Federer a declarat pe site-ul sau oficial la inceputul acestui an ca isi doreste sa-si sprijine echipa pentru ca aceasta sa revina in elita tenisului.
“Am decis ca voi juca in Cupa Davis , in iulie , acasa , impotriva Portugaliei.Sunt foarte implicat in procesul de revenire al Elvetiei in grupa mondiala"
          Lui Federer ii este alaturi Stanislas Wawrinka ( #15 ) , in timp ce din formatia portughezilor fac parte : Frederico Gil ( #90 ) si Rui Machado (#93).Disputa va avea loc pe un teren indoor intre 8 si 10 iulie.Natiunea castigatoare , urmand sa dispute play-off-ul pentru grupa mondiala in luna Septembrie a anului curent.

luni, 4 iulie 2011

Wimbledon - overview


          Ieri  , 3.07.2011 , s-a incheiat a 125-a editie a celui mai prestigios turneu de tenis din lume , Wimbledon-ul.A fost un turneu incitant si generos atat cu cei din tribunele numeroaselor arene de la complexul britanic cat si cu telespectatorii , care au urmarit cu sufletul la gura competitia pentru a afla invingatorii.Pentru a nu va mai tine in suspans ( desi 98,5% din iubitorii acestui sport stiu deja ) va voi dezvalui numele lor.Pe tabloul feminin s-a inregistrat o adevarata surpriza as spune eu , avand in vedere ca Petra Kvitova , tanara sportiva din Cehia s-a incoronat ca si regina pe iarba londoneza.A reusit acest lucru , desi la inceput nu erau puse prea mari sperante in succesul ei , mai ales o data cu revenirea in circuit al surorilor Williams , cele care impreuna au castigat 9 din ultimele 11 turnee disputate in capitala Angliei.Insa , Kvitova  a dat dovada de perseverenta si spirit de lupta , invingand-o in cele din urma pe rusoaica Maria Sharapova in 2 seturi relativ simple , scor : 6-3 / 6-4!
        Pe de alta parte , in intrecerea masculina , finala i-a opus pe spaniolul Rafael Nadal , cel care cu 1 luna in urma cucerea al 6-lea trofeu din cariera la Roland Garros , aceasta fiind a 5-a sa finala pe iarba de la Wimby si senzatia acestui an 2011 , sarbul Novak Djokovic , cel care in acest sezon a pierdut doar un singur meci ( semifinala de la RG contra lui R.Federer ) castigand 7 turnee ( Dubai , Australian Open , Indian Wells , Miami , Belgrad , Madrid si Roma ) in 4 dintre ele invinsul sau din finala numindu-se chiar Nadal.Asadar puteam vorbi inainte de meci despre un usor complex mental al ibericului fata de tenisman-ul sarb , desi acesta nu a mentionat niciodata un asemenea aspect la conferintele de presa.Meciul a fost unul echilibrat ,  pe alocuri cu un plus pentru Nole , care per total a meritat victoria(foto sus stanga) , obinuta in 4 seturi , scor : 6-4 / 6-1 / 1-6 / 6-3 !
        Nu pot sa nu remarc si evolutia exceptionala a sportivului roman Horia Tecau , cel care impreuna cu partenerul sau , suedezul Robert Lindstedt , a ajuns in finala probei de dublu pentru al doilea an consecutiv , confirmandu-si valoarea.Din nefericire pentru ei si pentru tenisul romanesc , au fost nevoiti sa recunoasca invinsi in ultimul act de catre fratii Mike si Bob Brian ( poate cel mai bun dublu din ultimii ani ).Cu toate acestea , perechea romano-suedeza a urcat pana pe locul 5 mondial in clasamentul de dublu si speram ca anul viitor sa mai faca un pas si sa se intoarca invingatori de la Londra.
          Acestea fiind spuse , sper ca nu v-am plictisit cu comentariile mele si imi doresc sa revin cu un post cat mai repede pe care am speranta ca il veti citi deasemena.

marți, 11 ianuarie 2011

Revenire....

Îmi cer scuze fata de cititorii acestui blog pentru cele 3-4 luni de inactivitate.Ce-i drept am avut multe pe cap in ultima perioada...Oricum , incepand cu 17 ianuarie voi reveni cu posturi ( chiar daca nu foarte dese din cauza programului incarcat pe care-l am ).Cu ocazia anului nou in care am intrat de ~2 saptamani , va urez si eu un calduros " La multi ani ! " si fie ca anul acesta sa va aduca tot ce va doriti.

duminică, 5 septembrie 2010

Profil de legenda : Steffi Graf

        Stefanie Graf s-a nascut la 14 iunie 1969 in orasul Mannheim, Baden-Württemberg , Germania.Ea este o fosta mare jucătoare de tenis , ajunsa numarul 1 mondial la data de 17 august 1987 , cand Graf avea doar 18 ani.Nemtoaica este singura tenismena din toate timpurile care a obtinut un " Golden Slam " , castigand toate 4 turneele de Mare Slem la simplu + Olimpiada in 1988. În total, ea a câştigat 22 titluri de Mare Slem la simplu , fiind a doua jucătoare din istorie la acest capitol , atat la barbati cat si la femei , dupa Margaret Court(24). Graf a fost clasat pe locul 1 de către WTA pentru un record total de 377 săptămâni petrecute in fruntea clasamentului mondial in total , aceasta fiind cea mai lungă perioadă "all-time" atat la masculin cat si la feminin. Ea detine si recordul prin care a terminat de cele mai multe ori un an ca si lider mondial , 8 la nr. Ea a castigat 107 titluri WTA , si ocupa pozitia a treia in istorie după Chris Evert (154 titluri) si Martina Navratilova(167 titluri). 

              O caracteristica notabila a jocului Graf a fost versatilitatea ei pe toate suprafetele de joc , castigand numeroase competitii de Mare Slem pe hard , zgura sau iarba. Graf a ajuns la treisprezece finale consecutive la astfel de turnee , de la Openul francez din 1987 până in 1990 , tot la Roland Garros. Ea a jucat în 36 de turnee de Grand Slam , ajungand in finala de 29 ori şi castigand-o de 22 de ori. Sportiva din Germania a ajuns la un total de 31 de finale in astfel de competitii si este a 3-a din acest punct de vedere , dupa : Martina Navratilova(32 finale) si Chris Evert (34 finale).

Palmaresul mai mult decat impresionant al lui Steffi Graf :

- 107 titluri WTA
- 22 turnee de Mare Slem
        - 4 Australian Open : 1988-1990 , 1994
        - 6 Roland Garros    : 1987-1988 , 1993 , 1995-                                              1996 , 1999   
        - 7 Wimbledon          : 1988-1989 , 1991-1993 ,
                                              1995-1996
        - 5 US Open              : 1988-1989 , 1993 , 1995-1996
- 5 Championship's          : 1987 , 1989 , 1993 , 1995-1996
- 1 medalie olimpica de 
   aur la simplu                  : 1988 
- 1 medalie olimpica de 
   argint la simplu              : 1992
- recorduri stabilite/date impresionante(cu albastru) !

miercuri, 1 septembrie 2010

Profil de legenda : Stefan Edberg

Stefan Edberg triumfator la Wimbledon
        Stefan Edberg s-a nascut la 19 ianuarie 1966 in localitatea Västervik , Suedia. Nordicul este un fost mare jucator de tenis , ajuns chiar si lider al clasamentului ATP , la 13 august 1990.El a fost un susţinător major al stilului servici-vole pe terenul de tenis , fiind unul dintre cei mai talentati tenismeni la acest capitol din istorie.A intrat in circuitul profesionist in anul 1983 , cand a castigat primul sau turneu la dublu , la Basel. Tot in acel an , si-a adjudecat toate cele 4 competitii de Mare Slem la juniori. Astfel a fost primul jucator din istorie care realizat : " Junior Grand Slam ". Primul turneu la simplu , l-a castigat la Milan , in 1984. Suedezul si-a impus incet-incet jocul si a disputat 3 finale consecutive la Wimbledon(1988-1990 , prima si ultima castigate) , toate impotriva lui Boris Becker , cel impreuna cu care avea sa dispute una dintre cele mai mari rivalitati din istoria tenisului. Per total , in cariera , a disputat 11 finale de Mare Slem la simplu castigand 6 titluri + trei la dublu si este considerat unul dintre marii campioni ai acestei discipline sportive.

Palmaresul suedezului consta in :

- 42 de titluri ATP
- 6 titluri de Mare Slem
          - 2 Australian Open   : 1985 , 1987
          - 2 Wimbledon            : 1988 , 1990
          - 2 US Open                : 1991-1992
- 1 finala la Roland Garros : 1989
- 1 Tennis Master Cup        : 1989

marți, 31 august 2010

Profil de legenda : Ivan Lendl

          Ivan Lendl s-a nascut la 7 martie 1960 , in localitatea Ostrova , Cehoslovacia.Cehul este un fost mare jucător de tenis , ajuns chiar  numarul 1 mondial in data de 28 februarie 1983. El a fost unul dintre tenismanii cei mai dominanti în anii '80 şi a rămas un concurent de top la începutul anilor '90. Din acest motiv, el este considerat a fi unul dintre cei mai mari  campioni la acest sport din toate timpurile. Lendl a cucerit opt titluri de Mare Slam la simplu si a concurat în 19 finale la aceste turnee de prim esalon tenisistic.Acesta este si unul dintre recordurile greu de depasit ale cehului , singurul care a reusit acest lucru pana acum este doar elvetianul Roger Federer , odata cu finala de la Wimbledon 2009. Un alt record impresionant este faptul ca a ajuns cel putin intr-o finala de Mare Slem timp de 11 ani consecutivi(1981-1991) , de data aceasta fiind doar egalat de catre titratul jucator american retras din activitate : Pete Sampras.

Palmaresul cehului se prezinta astfel :

- 94 de titluri ATP
- 8 titluri de Mare Slem
       - 2 Australian Open : 1989-1990
       - 3 Roland Garros    : 1984 , 1986-1987
       - 3 US Open              : 1985-1987
- 2 finale la Wimbledon  : 1986-1987
- 5 Tennis Master Cup   : 1981-1982 , 1985-1987
- 3 ani consecutivi terminati ca nr. 1 mondial : 1985-1987

             

duminică, 29 august 2010

Roger Federer l-a angajat pe Paul Annacone ca si antrenor permanent

       Elveţianul Roger Federer  a hotărât să îl angajeze pe Paul Annacone ca şi antrenor permanent, după ce jucătorul a lucrat cu el timp de o lună , intr-o perioada de proba si a avut rezultate de succes : finala/victorie la mastersurile de la Toronto si Cincinatti.
      Federer a declarat presei că Annacone i se va alătura lui Severin Luthi în echipa care îl antrenează.

,,Ne-am hotărât să îl angajăm permanent în echipa noastră, deoarece am avut colaborat foarte bine pe perioada de probă'' a declarat elveţianul.           

         Americanul Annacone este cunoscut ca fostul antrenor a lui Pete Sampras şi Tim Henman. Acesta s-a alăturat echipei lui Federer acum o lună, atunci când elveţianul a hotărât să facă o schimbare pentru a avea mai mult succes pe terenul de tenis.

sâmbătă, 28 august 2010

US Open preview


       Dupa cum spune si titlul articolului , in acest post voi incerca sa fac o scurta prezentare a ultimului Grand Slam al anului : US Open , competitie care se va desfasura pe durata a 2 saptamani(30.08.2010-12.09.2010). Ca o prima observatie as aminti ca la aceast turneu nu va lua startul campionul en-titre din turneul masculin si anume argentinianul Juan Martin Del Potro(care inca se recupereaza dupa anevoioasa operatie suferita la incheietura mainii drepte la inceputul acestui an).  Daca e sa ma intrebati pe mine , ei bine , eu cred ca Rafa Nadal va triumfa si aici , dupa succesele rasunatoare de la Roland Garros si Wimbledon ( unde si-a recucerit trofeele castigate in 2008 , dupa ce in 2009 a fost agasat de o accidentare destul de serioasa la ambii genunchi). Ce-i drept , vara aceasta a fost in totalitate ” vara lui Rafa ” . A castigat TOT ce se putea pe zgura : Mastersurile de la Monte-Carlo , Roma si Madrid + Roland Garrosul iar pe iarba a triumfat si la cel mai prestigios turneu de tenis din lume : Wimbledonul , dand dovada de un joc absolut spectaculos si incitant.


Cu exceptia acestuia participa aproximativ toti favoritii in frunte cu liderul mondial Rafael Nadal. Iata aici lista cu primii 10 capi de serie :

1.Rafael Nadal(spania)
2.Roger Federer(elvetia)
3.Novak Djokovic(serbia)
4.Andy Murray(scotia)
5.Robin Soderling(suedia)
6.Nikolay Davydenko(rusia)
7.Tomas Berdych(cehia)
8.Fernando Verdasco(spania)
9.Andy Roddick(S.U.A)
10.David Ferrer(spania)

          In ceea ce priveste intrecerea feminina , campioana din 2009 , Kim Clijsters revine la complexul de la Flushing Meadows pentru a-si apara titlul.Iar daca luam in considerare atat decizia Serenei Williams , nr.1 mondial in circuitul WTA si triumfatoarea de la Melbourne si Wimbledon , de a nu participa la turneu datorita accidentarii de la picior , dar si forma deosebita a belgiencei din ultima perioada , putem afirma ca aceasta are o sansa mare de a cuceri al 3-lea sau GS.Iata acum si lista primelor 10 favorite la feminin :
1.Caroline Wozniaki(danemarca)
2.Kim Clijsters(belgia)
3.Venus Williams(S.U.A)
4.Jelena Jankovic(serbia)
5.Samantha Stosur(australia)
6.Francesca Schiavone(italia)
7.Vera Zvonareva(rusia)
8.Na Li(china)
9.Agnieszka Radwanska(polonia)
10.Victoria Azarenka(belarus)

          La inceput participa 128 de concurenti , atat la masculin cat si la feminin.La sfarsit raman doi. Cine vor fi ? Ramane de vazut. La sfarsitul celor doua saptamani ne vom edifica in legatura cu noii campioni de la Openul American.         
          Ca o ultima precizare , vreau sa le amintesc iubitorilor tenisului ca acest ultim Grand Slam , va fi transmis in totalitate de Eurosport si Eurosport 2 , in fiecare zi de la 18:00 dupa-masa pana a doua zi la 9:30-10:00.Pentru mai multe detalii va sugerez sa vizitati site-ul oficial al turneului : http://www.usopen.org/. Mult succes tuturor participantilor si voua vizionare placuta !