luni, 4 iulie 2011

Wimbledon - overview


          Ieri  , 3.07.2011 , s-a incheiat a 125-a editie a celui mai prestigios turneu de tenis din lume , Wimbledon-ul.A fost un turneu incitant si generos atat cu cei din tribunele numeroaselor arene de la complexul britanic cat si cu telespectatorii , care au urmarit cu sufletul la gura competitia pentru a afla invingatorii.Pentru a nu va mai tine in suspans ( desi 98,5% din iubitorii acestui sport stiu deja ) va voi dezvalui numele lor.Pe tabloul feminin s-a inregistrat o adevarata surpriza as spune eu , avand in vedere ca Petra Kvitova , tanara sportiva din Cehia s-a incoronat ca si regina pe iarba londoneza.A reusit acest lucru , desi la inceput nu erau puse prea mari sperante in succesul ei , mai ales o data cu revenirea in circuit al surorilor Williams , cele care impreuna au castigat 9 din ultimele 11 turnee disputate in capitala Angliei.Insa , Kvitova  a dat dovada de perseverenta si spirit de lupta , invingand-o in cele din urma pe rusoaica Maria Sharapova in 2 seturi relativ simple , scor : 6-3 / 6-4!
        Pe de alta parte , in intrecerea masculina , finala i-a opus pe spaniolul Rafael Nadal , cel care cu 1 luna in urma cucerea al 6-lea trofeu din cariera la Roland Garros , aceasta fiind a 5-a sa finala pe iarba de la Wimby si senzatia acestui an 2011 , sarbul Novak Djokovic , cel care in acest sezon a pierdut doar un singur meci ( semifinala de la RG contra lui R.Federer ) castigand 7 turnee ( Dubai , Australian Open , Indian Wells , Miami , Belgrad , Madrid si Roma ) in 4 dintre ele invinsul sau din finala numindu-se chiar Nadal.Asadar puteam vorbi inainte de meci despre un usor complex mental al ibericului fata de tenisman-ul sarb , desi acesta nu a mentionat niciodata un asemenea aspect la conferintele de presa.Meciul a fost unul echilibrat ,  pe alocuri cu un plus pentru Nole , care per total a meritat victoria(foto sus stanga) , obinuta in 4 seturi , scor : 6-4 / 6-1 / 1-6 / 6-3 !
        Nu pot sa nu remarc si evolutia exceptionala a sportivului roman Horia Tecau , cel care impreuna cu partenerul sau , suedezul Robert Lindstedt , a ajuns in finala probei de dublu pentru al doilea an consecutiv , confirmandu-si valoarea.Din nefericire pentru ei si pentru tenisul romanesc , au fost nevoiti sa recunoasca invinsi in ultimul act de catre fratii Mike si Bob Brian ( poate cel mai bun dublu din ultimii ani ).Cu toate acestea , perechea romano-suedeza a urcat pana pe locul 5 mondial in clasamentul de dublu si speram ca anul viitor sa mai faca un pas si sa se intoarca invingatori de la Londra.
          Acestea fiind spuse , sper ca nu v-am plictisit cu comentariile mele si imi doresc sa revin cu un post cat mai repede pe care am speranta ca il veti citi deasemena.

1 comentarii:

Anonim spunea...

Superb articol.Mi-au dat lacrimile.

Trimiteți un comentariu